...............
8. Reclamantul a lucrat ca profesor de limba engleză într-un liceu începând cu 1984.
9. La 23 martie 1996, Parlamentul Ucrainei a amendat Lege educaţiei, în special cu privire la plata anumitor beneficii către profesori.
10. La 2 aprilie 1999, reclamantul a introdus o acţiune civilă la Judecătoria Leninsky din Doneţk împotriva Departamentului Teritorial Leninsky pentru Educaţie pentru a solicita dreptul său la beneficiile respective. Reclamantul a susţinut că avea o vechime în funcţie mai mare de zece ani şi avea, prin urmare, dreptul la o creştere salarială de 20 % de la 1 ianuarie 1997. Cu toate acestea, pârâtul nu i-a plătit creşterea salarială respectivă. De asemenea, a pretins că pârâtul nu i-a plătit stimulentele anuale pentru rezultate deosebite şi pentru recreere. Pârâtul a declarat că sumele pretinse nu au putut fi plătite deoarece bugetul de stat pentru perioada 1997-1999 nu prevedea fonduri pentru asemenea cheltuieli.
11. La 5 octombrie 1999, instanţa a admis parţial cererea reclamantului. Instanţa a respins capătul de cerere al reclamantului privind stimulentele pentru rezultate deosebite, întrucât o astfel de plată necesita o evaluare a activităţii reclamantului care nu era de competenţa instanţei. De asemenea, instanţa a respins capătul de cerere al reclamantului pentru beneficii neplătite în 1997 şi 1998 ca fiind prescris, în conformitate cu legislaţia privind conflictele de muncă. Instanţa a respins şi capătul de cerere al reclamantului pentru beneficii după 1 iunie 1999, întrucât acestea fuseseră suspendate prin Legea privind învăţământul secundar, adoptată în mai 1999. Totuşi, instanţa a acordat reclamantului creşterea salarială pretinsă pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 1 iunie 1999.
12. Reclamantul a introdus apel împotriva acestei hotărâri în faţa instanţei regionale din Doneţk.
13. La 4 noiembrie 1999, instanţa regională a casat hotărârea pronunţată în primă instanţă şi a trimis cauza spre reexaminare. În special, instanţa a observat că Legea privind învăţământul secundar a intrat în vigoare la 23 iunie 1999; prin urmare, judecătoria a omis în mod eronat perioada cuprinsă între 1 şi 23 iunie 1999.
14. La 24 februarie 2000, Judecătoria Leninsky din Doneţk a respins cererea reclamantului. Instanţa a constatat că, în temeiul clauzelor tranzitorii din legea privind învăţământul secundar, dispoziţia în baza căreia reclamantul avea dreptul la beneficii ar fi fost în vigoare doar de la 1 septembrie 2001. Astfel, la momentul examinării cererii, nu exista un temei juridic în acest sens.
15. La 30 martie 2000, instanţa regională din Doneţk a confirmat hotărârea pronunţată în primă instanţă. Aceasta a observat că pretenţiile reclamantului pentru perioadele anterioare adoptării legii privind învăţământul secundar nu puteau fi satisfăcute, având în vedere că, la momentul examinării cauzei, dispoziţiile relevante ale legii privind educaţia fuseseră suspendate de legea privind învăţământul secundar. Hotărârea a rămas definitivă.
9. La 23 martie 1996, Parlamentul Ucrainei a amendat Lege educaţiei, în special cu privire la plata anumitor beneficii către profesori.
10. La 2 aprilie 1999, reclamantul a introdus o acţiune civilă la Judecătoria Leninsky din Doneţk împotriva Departamentului Teritorial Leninsky pentru Educaţie pentru a solicita dreptul său la beneficiile respective. Reclamantul a susţinut că avea o vechime în funcţie mai mare de zece ani şi avea, prin urmare, dreptul la o creştere salarială de 20 % de la 1 ianuarie 1997. Cu toate acestea, pârâtul nu i-a plătit creşterea salarială respectivă. De asemenea, a pretins că pârâtul nu i-a plătit stimulentele anuale pentru rezultate deosebite şi pentru recreere. Pârâtul a declarat că sumele pretinse nu au putut fi plătite deoarece bugetul de stat pentru perioada 1997-1999 nu prevedea fonduri pentru asemenea cheltuieli.
11. La 5 octombrie 1999, instanţa a admis parţial cererea reclamantului. Instanţa a respins capătul de cerere al reclamantului privind stimulentele pentru rezultate deosebite, întrucât o astfel de plată necesita o evaluare a activităţii reclamantului care nu era de competenţa instanţei. De asemenea, instanţa a respins capătul de cerere al reclamantului pentru beneficii neplătite în 1997 şi 1998 ca fiind prescris, în conformitate cu legislaţia privind conflictele de muncă. Instanţa a respins şi capătul de cerere al reclamantului pentru beneficii după 1 iunie 1999, întrucât acestea fuseseră suspendate prin Legea privind învăţământul secundar, adoptată în mai 1999. Totuşi, instanţa a acordat reclamantului creşterea salarială pretinsă pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 1 iunie 1999.
12. Reclamantul a introdus apel împotriva acestei hotărâri în faţa instanţei regionale din Doneţk.
13. La 4 noiembrie 1999, instanţa regională a casat hotărârea pronunţată în primă instanţă şi a trimis cauza spre reexaminare. În special, instanţa a observat că Legea privind învăţământul secundar a intrat în vigoare la 23 iunie 1999; prin urmare, judecătoria a omis în mod eronat perioada cuprinsă între 1 şi 23 iunie 1999.
14. La 24 februarie 2000, Judecătoria Leninsky din Doneţk a respins cererea reclamantului. Instanţa a constatat că, în temeiul clauzelor tranzitorii din legea privind învăţământul secundar, dispoziţia în baza căreia reclamantul avea dreptul la beneficii ar fi fost în vigoare doar de la 1 septembrie 2001. Astfel, la momentul examinării cererii, nu exista un temei juridic în acest sens.
15. La 30 martie 2000, instanţa regională din Doneţk a confirmat hotărârea pronunţată în primă instanţă. Aceasta a observat că pretenţiile reclamantului pentru perioadele anterioare adoptării legii privind învăţământul secundar nu puteau fi satisfăcute, având în vedere că, la momentul examinării cauzei, dispoziţiile relevante ale legii privind educaţia fuseseră suspendate de legea privind învăţământul secundar. Hotărârea a rămas definitivă.
.........................
22. Curtea reiterează că prin conceptul de „bunuri” din prima parte a art. 1 din Protocolul nr. 1 se are în vedere un sens autonom, care nu este limitat la proprietatea de bunuri fizice, şi este separat de clasificarea formală din legislaţia relevantă. Anumite alte drepturi şi interese, de exemplu datorii, activele la constituire, pot fi, de asemenea, considerate „drepturi de proprietate” şi, astfel, „bunuri” în sensul acestei dispoziţii. Chestiunea care trebuie examinată este dacă circumstanţele cauzei, considerate în ansamblu, i-au conferit reclamantului dreptul la un interes material garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1 [a se vedea Broniowski împotriva Poloniei (dec.) (GC), nr. 31443/96, pct. 98, CEDO 2002‑X].
23. Curtea consideră că statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare.
24. În prezenta cauză, dispoziţiile care confereau reclamantului dreptul la o creştere salarială de 20 % şi la anumite stimulente anuale au fost introduse în 1996 şi suspendate ulterior, în iunie 1999. Pretenţiile reclamantului cu privire la aceste beneficii ar trebui separate în două părţi, iar Curtea le va examina individual.
23. Curtea consideră că statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare.
24. În prezenta cauză, dispoziţiile care confereau reclamantului dreptul la o creştere salarială de 20 % şi la anumite stimulente anuale au fost introduse în 1996 şi suspendate ulterior, în iunie 1999. Pretenţiile reclamantului cu privire la aceste beneficii ar trebui separate în două părţi, iar Curtea le va examina individual.
A. Perioada anterioară datei de 1 ianuarie 1999 şi perioada ulterioară datei de 23 iunie 1999
25. Curtea observă că deciziile instanţelor interne de a respinge pretenţiile reclamantului privind beneficiile pentru aceste perioade erau întemeiate pe legislaţia internă. Curtea nu a putut examina pe fond pretenţiile reclamantului privind beneficiile pentru perioada cuprinsă între 1997 şi 1998 deoarece erau prescrise (a se vedea pct. 11 şi 16). De asemenea, instanţele au respins pretenţiile reclamantului pentru perioada ulterioară datei de 23 iunie 1999, întrucât dreptul său fusese suspendat prin legea privind învăţământul secundar (a se vedea pct. 11 şi 18). Curtea nu observă caracterul arbitrar al deciziilor instanţelor cu privire la aceste perioade. În consecinţă, nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce priveşte acest capăt de cerere.
B. Perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 23 iunie 1999
26. Curtea observă că cererea reclamantului introdusă în faţa autorităţilor interne cu privire la perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 23 iunie 1999 se întemeia pe dispoziţiile explicite şi eficiente ale legislaţiei interne la momentul respectiv (a se vedea supra, pct. 17). Creşterea salarială era plătită în funcţie de o condiţie unică, obiectivă - durata în care reclamantul a lucrat ca profesor. Din moment ce reclamantul a îndeplinit condiţia privind vechimea de zece ani, se poate afirma că acesta avea o speranţă legitimă, dacă nu un drept, de a primi plata în cauză. Totuşi, plata unui stimulent pentru rezultate deosebite depindea de factori mai subiectivi şi necesita efectuarea unei evaluări cu privire la activitatea reclamantului. Curtea nu acceptă argumentul Guvernului privind bugetul, întrucât o autoritate de stat nu poate invoca o lipsă de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (a se vedea, mutatis mutandis, Burdov împotriva Rusiei, nr. 59498/00, pct. 35, CEDO 2002‑III).
27. Curtea observă că, în timpul celei de-a doua examinări a cauzei, instanţele interne au aplicat retroactiv legea privind învăţământul secundar în cazul acestei perioade. Curtea reiterează că legislaţia civilă care are un efect retroactiv nu este interzisă în mod explicit de convenţie şi ar putea fi justificată în anumite circumstanţe [a se vedea, mutatis mutandis, cererea nr. 8531/79, decizia Comisiei din 10 martie 1981, Decizii şi rapoarte (DR) 23, p. 203-211]. Totuşi, legea privind învăţământul secundar nu conţine, în sine, dispoziţii retroactive şi, prin urmare, Curtea nu înţelege motivele în temeiul cărora instanţele interne au aplicat această lege în cazul cererii reclamantului privind creşterea salarială de 20 % pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 23 iunie 1999. În concluzie, contestarea finală din partea autorităţilor interne a dreptului reclamantului la acest beneficiu pentru perioada în cauză apare ca fiind arbitrară şi nefondată.
28. Prin urmare, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie în ceea ce priveşte perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 23 iunie 1999.
25. Curtea observă că deciziile instanţelor interne de a respinge pretenţiile reclamantului privind beneficiile pentru aceste perioade erau întemeiate pe legislaţia internă. Curtea nu a putut examina pe fond pretenţiile reclamantului privind beneficiile pentru perioada cuprinsă între 1997 şi 1998 deoarece erau prescrise (a se vedea pct. 11 şi 16). De asemenea, instanţele au respins pretenţiile reclamantului pentru perioada ulterioară datei de 23 iunie 1999, întrucât dreptul său fusese suspendat prin legea privind învăţământul secundar (a se vedea pct. 11 şi 18). Curtea nu observă caracterul arbitrar al deciziilor instanţelor cu privire la aceste perioade. În consecinţă, nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce priveşte acest capăt de cerere.
B. Perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 23 iunie 1999
26. Curtea observă că cererea reclamantului introdusă în faţa autorităţilor interne cu privire la perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 23 iunie 1999 se întemeia pe dispoziţiile explicite şi eficiente ale legislaţiei interne la momentul respectiv (a se vedea supra, pct. 17). Creşterea salarială era plătită în funcţie de o condiţie unică, obiectivă - durata în care reclamantul a lucrat ca profesor. Din moment ce reclamantul a îndeplinit condiţia privind vechimea de zece ani, se poate afirma că acesta avea o speranţă legitimă, dacă nu un drept, de a primi plata în cauză. Totuşi, plata unui stimulent pentru rezultate deosebite depindea de factori mai subiectivi şi necesita efectuarea unei evaluări cu privire la activitatea reclamantului. Curtea nu acceptă argumentul Guvernului privind bugetul, întrucât o autoritate de stat nu poate invoca o lipsă de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (a se vedea, mutatis mutandis, Burdov împotriva Rusiei, nr. 59498/00, pct. 35, CEDO 2002‑III).
27. Curtea observă că, în timpul celei de-a doua examinări a cauzei, instanţele interne au aplicat retroactiv legea privind învăţământul secundar în cazul acestei perioade. Curtea reiterează că legislaţia civilă care are un efect retroactiv nu este interzisă în mod explicit de convenţie şi ar putea fi justificată în anumite circumstanţe [a se vedea, mutatis mutandis, cererea nr. 8531/79, decizia Comisiei din 10 martie 1981, Decizii şi rapoarte (DR) 23, p. 203-211]. Totuşi, legea privind învăţământul secundar nu conţine, în sine, dispoziţii retroactive şi, prin urmare, Curtea nu înţelege motivele în temeiul cărora instanţele interne au aplicat această lege în cazul cererii reclamantului privind creşterea salarială de 20 % pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 23 iunie 1999. În concluzie, contestarea finală din partea autorităţilor interne a dreptului reclamantului la acest beneficiu pentru perioada în cauză apare ca fiind arbitrară şi nefondată.
28. Prin urmare, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie în ceea ce priveşte perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 23 iunie 1999.
