In cauza Poyraz c. Turcia (nr. 15966/06), din 7 decembrie 2010, CEDO s-a pronuntat asupra obligatiei de discretie pe care trebuie sa o exercite functionarii si a compatibilitatii ei cu dreptul la libera exprimare, in cauza fiind vorba de un raport intocmit de catre un inspector din cadrul ministerului de justitie privind comportamentul neadecvat al unui magistrat, raport ce ulterior a ajuns in presa.
.....
Art.10
Curtea a reiterat ca protectia acordata de art. 10 se extindea la sfera profesionala in general si functionarilor in particular. Desi era o masura legitima pentru un stat sa impuna o obligatie de discretie functionarilor, acestia ramaneau totusi persoane apte sa beneficieze de protectia art. 10.Incalcarea autoritatilor a dreptului la libertate de exprimare a reclamantului prin hotararea pronuntata in civil impotriva sa bazata pe raportul cu privire la Y.K.D., precum si a comentariilor acestuia facute in presa, a fost prevazuta de codul de obligatii si de codul civil si urmarea scopul legitim de a proteja reputatia sau drepturile altora. Curtea a retinut ca dl. Poyraz a fost condamnat ca urmare a unei proceduri civile, in considerarea persoanei sale si nu datorita statutului profesional.Desi tonul general al declaratiilor sale facute presei a fost neutru, acestea au culminat intr-o aprobare tacita a continutului informatiilor dezvaluite. Mai mult, reclamantul a facut propriul sau comentariu subiectiv, pe langa informatia respectiva, si anume ca o eventuala dezvaluire a numelor victimelor hartuirilor ar “rezulta in decese”.Reclamantul a “aparat”, de asemenea, continutul raportului ce fusese divulgat – desi el insusi nu a dezvaluit continutul in media – si astfel, pana la un anumit punct, l-a sustinut. Astfel, acesta nu a luat o pozitie neutra fata de continutul raportului astfel incat sa evite atingerea onoarei altora si, prin urmare, nu a dat dovada de discretia ceruta unei autoritati judiciare. Raportul in cauza relata despre infractiuni grave ce ar fi fost comise de Y.K.D., membru al Curtii de Casatie, si care trebuia sa beneficieze de increderea publicului pentru a putea sa isi desfasoare activitatea.Persoanele investite cu responsabilitati publice, care se aflau intr-o pozitie privilegiata in ceea ce priveste accesul la media, trebuiau sa dovedeasca abilitatea de a se abtine pentru a nu crea situatii de inegalitate atunci cand faceau declaratii oficiale privind cetatenii obisnuiti, a caror acces la media era mult mai limitat. Mai mult, o atentie sporita era ceruta functionarilor publici atunci cand acestia erau insarcinati cu efectuarea de investigatii privind informatii protejate de o clauza oficiala de confidentialitate menita sa asigure o buna administrare a justitiei.Asadar, ingerinta autoritatilor in libertatea de exprimare a reclamantului a fost “necesara pentru o societate democratica” iar mijloacele folosite au fost proportionale scopului urmarit, in special “protectia reputatiei sau drepturilor tertilor”. Astfel, nu a existat o violare a art. 10.
Plangerea intemeiata pe art. 8 coroborat cu art. 14 a fost respinsa ca fiind tardiva, ca si cea in temeiul art. 41.
