marți, 28 decembrie 2010

La multi ani!

Multumesc din suflet tuturor celor care au trecut, trec sau vor trece pe aici!
Va doresc ca anul 2011 sa va aduca multa lumina in suflete si va daruiesc cateva ganduri exprimate de cineva care si-a dorit sa ramana anonim si pe care le-am gasit colindand prin blogosfera.

SURSA: Intre viata si moarte

Daca am fi iubire neconditionata...

Aud mereu povesti despre tot felul de lucruri rele care s-ar intampla oamenilor buni, despre sacrificiile pe care le fac unii oameni pentru altii etc. Nu cred nimic din toate astea.Recent am citit o
poveste despre un arbore care se zice ca se daruia neconditionat si care ar fi fost distrus tocmai de cel pe care l-ar fi iubit cel mai mult. Ceva nu mi s-a parut a fi corect in povestea asta. Era trista, doar atat. Simteam ca daca arborele a fost distrus, atunci nu iubea cu adevarat. De fapt lucrurile sunt foarte simple, cand esti iubire neconditionata, sa fim seriosi, nu rezonezi cu nimic altceva in afara de iubirea neconditionata si nicio energie care ar putea sa creeze dizarmonie in tine si in jurul tau, nici nu ajunge macar pe aproape de tine.Daca am fi iubire neconditionata, daca am manifesta aceasta energie, atunci nu ne-ar fi nici frig nici cald, nu ne-ar fi foame sau sete, nu am putea fi tristi si nici raniti. Cum sa poata fi ranita, lovita, distrusa, energia iubirii neconditionate? E comic sa crezi ca se poate intampla asa ceva. Nu exista nicio energie, comparabila ca forta cu energia iubirii neconditioanate. Aceasta energie nu are nevoie de nimic, nu cere nimic, nu are niciun fel de pretentii. Doar se manifesta firesc, ca un râu care isi implineste destinul fara a cere nimanui nimic pentru a curge, care daruieste dar nu asteapta si nici nu vrea nimic in schimb pentru ca nu are nevoie de nimic. Isi ajunge sie insasi. Fiind energia iubirii neconditionate armonizam automat mediul in care traim si ajungem in punctul dinainte de momentul in care Adam si Eva au fost tentati sa muste din fructele pomului cunoasterii binelui si raului, in punctul dinainte de a cadea in lumea duala, in punctul in care nicio structura umana nu te mai poate tine prizonier ademenindu-te cu lucruri care au o existenta efemera si care seamana cu aurul prostilor.
Putem oare?
Nu stiu dar merita incercat, poate cumva, candva....