In cauza Forna c. României (cererea nr. 34999/03, hotărârea din 05.05.2009), Curtea a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1.
Curtea a constatat că deşi reclamanta a obţinut în data de 3 februarie 2003 o hotărâre internă definitivă, prin care s-a dispus autorităţilor administrative să o pună în posesia unui teren precis identificat, această hotărâre nu a fost executată dar nici anulată sau modificată ca urmare a admiterii vreunei căi de atac prevăzute de lege. Numai o astfel de hotărâre de anulare sau înlocuirea obligaţiei iniţiale cu o alta echivalentă, arată Curtea, ar putea duce la încetarea situaţiei continue de neexecutare (a se vedea în acest sens Sabin Popescu c. României, nr. 48102/99, § 54, 2 martie 2004).
A fost înlăturată apărarea Guvernului în sensul că în speţă ar fi existat o imposibilitate obiectivă de executare, ca urmare a faptului că terenul ar fi fost atribuit unor terţe persoane, Curtea arătând că autorităţile naţionale au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a evita existenţa unor hotărâri contradictorii sau cel puţin sa ia măsuri pentru a rezolva situaţiile astfel create (a se vedea Popescu şi Daşoveanu c. României, nr. 24681/03, § 36)
Aplicarea art. 41 din Convenţie
Curtea a constatat că problema despăgubirilor nu este în stare de judecată şi a invitat Guvernul şi reclamanta să prezinte, în termen de şase luni de la data la care hotărârea va fi definitivă, observaţii scrise în legătură cu această problemă şi în special, să informeze Curtea în legătură cu orice înţelegere la care s-ar ajunge.
Curtea a constatat că deşi reclamanta a obţinut în data de 3 februarie 2003 o hotărâre internă definitivă, prin care s-a dispus autorităţilor administrative să o pună în posesia unui teren precis identificat, această hotărâre nu a fost executată dar nici anulată sau modificată ca urmare a admiterii vreunei căi de atac prevăzute de lege. Numai o astfel de hotărâre de anulare sau înlocuirea obligaţiei iniţiale cu o alta echivalentă, arată Curtea, ar putea duce la încetarea situaţiei continue de neexecutare (a se vedea în acest sens Sabin Popescu c. României, nr. 48102/99, § 54, 2 martie 2004).
A fost înlăturată apărarea Guvernului în sensul că în speţă ar fi existat o imposibilitate obiectivă de executare, ca urmare a faptului că terenul ar fi fost atribuit unor terţe persoane, Curtea arătând că autorităţile naţionale au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a evita existenţa unor hotărâri contradictorii sau cel puţin sa ia măsuri pentru a rezolva situaţiile astfel create (a se vedea Popescu şi Daşoveanu c. României, nr. 24681/03, § 36)
Aplicarea art. 41 din Convenţie
Curtea a constatat că problema despăgubirilor nu este în stare de judecată şi a invitat Guvernul şi reclamanta să prezinte, în termen de şase luni de la data la care hotărârea va fi definitivă, observaţii scrise în legătură cu această problemă şi în special, să informeze Curtea în legătură cu orice înţelegere la care s-ar ajunge.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu