In cauza Chibulcutean c. României (nr. 19588/04, hotărârea din 21 aprilie 2009), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 alin.1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.
Curtea a constatat că deşi reclamanţii au obţinut în data de 20 noiembrie 1998 o hotărâre internă definitivă, prin care s-a dispus autorităţilor administrative să îi pună în posesia unui teren precis identificat, această hotărâre nu a fost executată dar nici anulată sau modificată ca urmare a admiterii vreunei căi de atac prevăzute de lege. Numai o astfel de hotărâre de anulare sau înlocuirea obligaţiei iniţiale cu o alta echivalentă, arată Curtea, ar putea duce la încetarea situaţiei continue de neexecutare (a se vedea în acest sens Sabin Popescu c. României, nr. 48102/99, § 54, 2 martie 2004).
In privinţa apărării Guvernului privind imposibiliatea punerii în executare a hotărârii datorită faptului că pe acelaşi teren s-au emis titluri de proprietate în favoatea unor terţi, Curtea a arătat că motivul invocat, deşi pertinent, nu poate fi reţinut de Curte pentru că nu a fost pus în discuţia instanţelor naţionale.
Curtea a reamintit că a analizat în numeroase alte cauze probleme asemănătoare celei în cauză şi a constatat încălcarea art. 6 alineat 1 şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţionla la Convenţie (a se vedea printre multe altele Sabin Popescu c. României, Dragne şi alţii c. României, Mihai‑Iulian Popescu c. României).
Examinând toate elementele care i-au fost puse la dispoziţie, Curtea a apreciat că, în speţa, Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument care ar fi putut-o determina să ajungă la o altă concluzie în prezenta cauză. Având în vedere jurisprudenţa sa în materie, Curtea a apreciat că în speţă, Statul, prin organele sale de specialitate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă favorabilă reclamantei. In concluzie, în speţă, a fost încălcat art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.
Curtea a constatat că deşi reclamanţii au obţinut în data de 20 noiembrie 1998 o hotărâre internă definitivă, prin care s-a dispus autorităţilor administrative să îi pună în posesia unui teren precis identificat, această hotărâre nu a fost executată dar nici anulată sau modificată ca urmare a admiterii vreunei căi de atac prevăzute de lege. Numai o astfel de hotărâre de anulare sau înlocuirea obligaţiei iniţiale cu o alta echivalentă, arată Curtea, ar putea duce la încetarea situaţiei continue de neexecutare (a se vedea în acest sens Sabin Popescu c. României, nr. 48102/99, § 54, 2 martie 2004).
In privinţa apărării Guvernului privind imposibiliatea punerii în executare a hotărârii datorită faptului că pe acelaşi teren s-au emis titluri de proprietate în favoatea unor terţi, Curtea a arătat că motivul invocat, deşi pertinent, nu poate fi reţinut de Curte pentru că nu a fost pus în discuţia instanţelor naţionale.
Curtea a reamintit că a analizat în numeroase alte cauze probleme asemănătoare celei în cauză şi a constatat încălcarea art. 6 alineat 1 şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţionla la Convenţie (a se vedea printre multe altele Sabin Popescu c. României, Dragne şi alţii c. României, Mihai‑Iulian Popescu c. României).
Examinând toate elementele care i-au fost puse la dispoziţie, Curtea a apreciat că, în speţa, Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument care ar fi putut-o determina să ajungă la o altă concluzie în prezenta cauză. Având în vedere jurisprudenţa sa în materie, Curtea a apreciat că în speţă, Statul, prin organele sale de specialitate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă favorabilă reclamantei. In concluzie, în speţă, a fost încălcat art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu