In cauza Cristian Ionescu c. României (cererea nr. 17782/02, hotãrârea din 14 aprilie 2009), Curtea a constatat încãlcarea art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie ca urmare a faptului că datorită duratei mari a procedurii judiciare şi devalorizării monedei naţionale în perioada în care litigiul a fost pe rol, reclamantul a încasat o sumă care nu poate fi considerată o plată adecvată a creanţei sale care s-a depreciat semnificativ, din motive imputabile autorităţilor.
In speţă, acţiunea reclamantului, având ca obiect plata de despăgubiri pentru un imobil demolat abuziv în perioada regimului comunist, introdusă în data de 12 august 1992, împotriva soiectătii T. (societate cu capital de stat) şi Consiliului Local Bucureşti, a fost soluţiontă irevocabil în data de 28 martie 2001.
Durata mare a procedurii nefiind imputabilă reclamantului, Curtea a constatat încãlcarea art. 6 din Convenţie sub aspectul dreptului la judecatã într-un termen rezonabil.
In data de 24 ianuarie 2002, reclamantul a încasat suma de 732.122.747 lei care a inclus şi actualizarea creantei de 650.820.500 lei stabilită prin hotărâre judecătorească, pentru perioada martie-august 2001.
Reclamantul s-a plâns de faptul că datorită devalorizării monedei naţionale în perioada în care litigiul a fost pe rol, nu a încasat decât o cincime din valoarea reală a imobilului.
Guvernul s-a apărat arătând că reclamantul ar fi putut introduce o nouă acţiune pentru actualizarea creanţei. Deasemenea a arătat şi că hotărârea putea fi pusă în executare în data când a devenit definitivă, respectiv în data de de 10 aprilie 1998, iar reclamantul nu s-a adresat executorului decât în data de 12 iulie 2001.
Curtea a constatat că reclamantul a formulat o cerere de actualizare a creanţei prin cererea de apel iar în perioada 23 decembrie 1997-29 martie 2001, cererea sa a făcut obiectul trimiterilor între instanţele naţionale, iar în final a fost respinsă. Având în vedere această situaţie, reclamantul nu a beneficiat de o posibilitate reală de actualizare a creanţei în funcţie de valoarea de piată.
Având în vedere că scopul Curţii este de a proteja drepturi reale şi efective şi nu teoretice şi ilizorii (Airey c. Irlandei, 9 octobrie 1979, § 24), cum în speţă valoarea creanţei s-a depreciat semnificativ, suma plătită reclamantului în baza hotărârii din data de 23 decembrie 1997, nu poate fi considerată o plată adecvată, motiv pentru care a constatat şi încălcarea art. 1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţie.
Aplicarea art. 41 din Convenţie
Curtea a obligat statul român ca în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, să plătească reclamantei suma de 125.000 Euro pentru întregul prejudiciu.
In speţă, acţiunea reclamantului, având ca obiect plata de despăgubiri pentru un imobil demolat abuziv în perioada regimului comunist, introdusă în data de 12 august 1992, împotriva soiectătii T. (societate cu capital de stat) şi Consiliului Local Bucureşti, a fost soluţiontă irevocabil în data de 28 martie 2001.
Durata mare a procedurii nefiind imputabilă reclamantului, Curtea a constatat încãlcarea art. 6 din Convenţie sub aspectul dreptului la judecatã într-un termen rezonabil.
In data de 24 ianuarie 2002, reclamantul a încasat suma de 732.122.747 lei care a inclus şi actualizarea creantei de 650.820.500 lei stabilită prin hotărâre judecătorească, pentru perioada martie-august 2001.
Reclamantul s-a plâns de faptul că datorită devalorizării monedei naţionale în perioada în care litigiul a fost pe rol, nu a încasat decât o cincime din valoarea reală a imobilului.
Guvernul s-a apărat arătând că reclamantul ar fi putut introduce o nouă acţiune pentru actualizarea creanţei. Deasemenea a arătat şi că hotărârea putea fi pusă în executare în data când a devenit definitivă, respectiv în data de de 10 aprilie 1998, iar reclamantul nu s-a adresat executorului decât în data de 12 iulie 2001.
Curtea a constatat că reclamantul a formulat o cerere de actualizare a creanţei prin cererea de apel iar în perioada 23 decembrie 1997-29 martie 2001, cererea sa a făcut obiectul trimiterilor între instanţele naţionale, iar în final a fost respinsă. Având în vedere această situaţie, reclamantul nu a beneficiat de o posibilitate reală de actualizare a creanţei în funcţie de valoarea de piată.
Având în vedere că scopul Curţii este de a proteja drepturi reale şi efective şi nu teoretice şi ilizorii (Airey c. Irlandei, 9 octobrie 1979, § 24), cum în speţă valoarea creanţei s-a depreciat semnificativ, suma plătită reclamantului în baza hotărârii din data de 23 decembrie 1997, nu poate fi considerată o plată adecvată, motiv pentru care a constatat şi încălcarea art. 1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţie.
Aplicarea art. 41 din Convenţie
Curtea a obligat statul român ca în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, să plătească reclamantei suma de 125.000 Euro pentru întregul prejudiciu.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu